Cel mai ambițios demers în lupta cu obezitatea a ajuns la un “vinovat” cheie
Oamenii de știință au descoperit, în sfârșit, modul în care neuronii răspund obiceiurilor alimentare. Astfel, au găsit totodată și o soluție prin care obezitatea ar putea fi combătută.
Situația privind obezitatea din rândul adulților este mult mai gravă decât ai crede. De exemplu, în Statele Unite ale Americii aproximativ o treime dintre adulți se confruntă cu excesul de greutate. Iar situția nu este mai roz nici în cazul copiilor obezi, numărul acestora aflându-se în continuă creștere.
La nivel global, în 2016, peste 1,9 miliarde de adulți erau supraponderali, 650 de milioane dintre aceștia fiind obezi. Un nou studiu spune că ar putea avea soluția la acestă problemă prin „oprirea foamei". Cum e posibil?
Cercetătorii au găsit soluția cu ajutorul căreia ar putea reduce obezitatea
Oamenii de știință de la Universitatea din Pennsylvania au explorat și explicat mecanismul biologic din spatele sentimentului de foame. Ei au descoperit că, în timp ce mirosul sau vederea hranei ar putea să oprească temporar neuronii legați de dorința de mâncare, acești neuroni rămân opriți dacă stomacul semnalează creierului că persoana a mâncat.
Înțelegerea „științei foamei" este un pas major și critic în combaterea obezității. Această cercetare va necesita explorare și experimentare suplimentară, dar există un potențial real pentru formularea tratamentelor pentru obezitate. Dacă am putea controla foamea dintr-un aspect științific, manipulând neuronii AgRP, din perspectivă clinică, este posibil ca în viitor astfel de tratamente să funcționeze alături de dietă și exerciții fizice pentru cei care lucrează să slăbească și să-și îmbunătățească sănătatea.
În cadrul studiului, echipa a dat șoarecilor o combinație de hormoni care sunt eliberați, în mod normal, în timpul digestiei. Introducerea acestor hormoni a calmat activitatea acestor neuroni ai foamei. Această constatare, crede echipa, ar putea duce la tratamente pentru cei care se luptă cu obezitatea.