Cei mai buni alpinişti ai României, MORŢI în Retezat. Trupurile lor, coborâte după 12 ore
Dor Geta Popescu, multiplă recordmană mondială şi europeană, şi Erik Gulacsi, recordman european, se află printre victimele avalanşei din Retezat, potrivit şefului Serviciului Salvamont al Judeţului Hunedoara.
UPDATE: Trupurile copiilor alipinişti morţi în avalanşă au fost coborâte de pe munte duminică seară, la 12 ore de la tragedie. Medicii legiști vor efectua necropsia celor două victime și vor stabili cauza morții celor doi minori.
Dor Geta Popescu era considerată alpinista fenomen a României. La doar 13 ani, reuşise să intre deja în Cartea Recordurilor. A reuşit în luna mai 2016 să doboare două recorduri mondiale de vârstă într-o singură lună, după ce a atins vârful Denali din Alaska şi Pico de Orizaba din Mexic. Avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Denali este cel mai înalt munte al continentului nord american. Este al treilea cel mai înalt vârf din Circuitul 7 Summits cucerit de Dor Geta Popescu (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent), după Everest (Nepal) şi Aconcagua (Argentina). Cu o înălţime de 6.190 de metri Denali (anterior denumit McKinley) este un munte cu grad înalt de dificultate dată de diferenţa mare între bază şi vârf.
Dor Geta Popescu a obţinut primul record când avea 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi era stabilit de sora ei, în anul 2007. Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Şi în acest caz, Geta a depăşit recordul surorii sale, stabilit în iulie 2008.
În decembrie 2015, Dor Geta Popescu a reuşit să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri) la doar 12 ani depăşind din nou recordul surorii ei din 2008. În luna februarie a anului 2016 a obţinut un alt record mondial de vârstă, când a urcat pe Aconcagua (6960 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sus. A depăşit astfel un record deţinut încă din 2002 de o sportivă din America. Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, este campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.
Dor Geta Popescu avea un mare vis. Îşi dorea să fie prima alpinistă din lume care termină circuitele Seven Volvanoes şi Seven Summits. Nici o altă fată nu reuşise acest lucru.
Erk Gulacsi, a doua victimă a avalanşei din Retezat
Erik Gulacsi avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist. Era coleg de club cu Dor Geta Popescu. Iubea muntele cu toată fiinţa luni şi de când a început să meargă i-a plăcut să ajungă pe cele mai înalte culmi. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani. A reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România.
Erik a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri altitudine, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru, scrie adevarul.ro. În Ianuarie 2017 a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani. La fel ca si Dor Geta Popescu, Erik Gulacsi îşi dorea mult să înceapă şi să termine două circuite extrem de dificile: Seven Summits (escaladarea celor îna înalte vârfuri de pe fiecare continent) şi Seven Volcanoes (escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent).