MENIU

Ce spune Biserica despre lingurița de împărtășanie

impartasanie

Folosirea comună a linguriței la Sfânta împărtășanie nu a fost niciodată sursă de contaminare cu noul coronavirus. Este mesajul transmis de Biserica Ortodoxă Română, după ce noile norme publicate în Monitorul Oficial impun sterilizarea obiectelor de cult.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că lingurița se curăță înainte și după folosire. Mesajul a fost transmis după publicarea ordinului Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne care face referire la regulile de protecție pentru desfășurarea slujbelor religioase. Mai mult, cei de la BOR spun că aceste măsuri sunt adresate în mod egal tuturor cultelor religioase. Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, credincioșii trebuie să evite atingerea sau sărutarea icoanele sau a moaştelor. De asemenea, obiectele de cult vor fi dezinfectate periodic. 

Biserica Ortodoxă, aminteşte că a transmis public "Îndrumările" sale bisericeşti pentru starea de alertă în data de 14 mai și acestea rămân perfect valabile şi în contextul ordinului publicat vineri.

"Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă (!) înainte de folosire şi după folosirea acestora. Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox. Recent, două instanţe judecătoreşti din Constanţa şi Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care 'să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase', că 'împărtăşirea mai multor persoane cu aceeaşi linguriţă nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2' şi că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoţilor din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare", precizează BOR.

Mai multe articole despre:
impartasanie lingurita virus