MENIU

Ce se întâmplă cu sufletele oamenilor care mor în Săptămâna Luminată

Ce se întâmplă cu sufletele oamenilor care mor în Săptămâna Luminată

Prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este Săptămâna Luminată, care se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (n.r. a Sfântului Apostol Toma). Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Credinţa spune că sufletele celor care mor în această săptămână se duc direct în Rai, indiferent de păcatele avute, porţile acestuia fiind deschise, iar cele ale Iadului ferecate.

Învierea Mântuitorului, mărturie a triumfului asupra morţii, aruncă asupra zilelor ce-i urmează lumina puternică a biruinţei asupra întunericului. De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului.

Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot „Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate.

Sursa: libertatea.ro

Mai multe articole despre:
morţi Săptămâna Luminită suflete