Ce se întâmplă cu leul în 2018
Puseul inflaționist din 2018 va fi influențat, în mare măsură, de evoluția monedei naționale. Întrebați la ce cotație cred că va fi tranzacționat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor au indicat intervalul 4,7-4,75 lei, susțin analiștii Keysfin.
După ce, în barometrul din luna iunie 2017, peste 69% dintre investitori vedeau moneda naţională peste pragul de 4,6 lei/euro, fapt confirmat de realitate, acum mai mult de 75% văd euro peste nivelul de 4,7 lei, începând din primăvara acestui an.
19% dintre investitorii chestionați de Keysfin văd euro în jurul pragul de 4,65 lei, iar 6% au evitat să se pronunțe, considerând că previziunile sunt greu de făcut, având în vedere evoluția prea puțin predictibilă a cursului valutar.
Investitorii consideră, pe de altă parte, că aşteptările de creştere a inflaţiei peste estimări şi majorarea deficitelor ar putea determina BNR să continue să înăsprească politica monetară în acest an.
Banca Națională a luat deja prima măsură. A crescut, zilele trecute, dobânda cheie la 2%.
“Dincolo de evoluția leului, accesul mai dificil la creditare, ca urmare a creșterii dobânzilor, ar putea influența semnificativ dinamica economiei, cu rezultate greu de anticipat în acest moment. Mulți investitori cred că deprecierea leului și dobânzilor în creștere vor scădea semnificativ apetitul investițional în 2018. Vom avea un an plin de incertitudini”, au mai spus cei Keysfin.
Mai multe articole despre:
null