MENIU

Ce s-a descoperit după ce au fost comparate vieţile bogaţilor cu ale săracilor: banii cumpără timp

<p>SECRETUL LONGEVITĂŢII</p>

Banii și locul de reședință joacă un rol major în determinarea speranței de viață în SUA, potrivit unui studiu publicat luni în revista "Journal of the American Medical Association" (JAMA), informează agenția DPA.

Cei mai bogați cetățeni ai SUA — adică 1 la sută, aflați la cel mai înalt punct din scara veniturilor — trăiesc în medie cu 15 ani mai mult decât compatrioții lor de la capătul inferior al aceeași scări a veniturilor, a constatat un studiu condus de economistul Raj Chetty de la Universitatea Stanford.

Cercetătorii și-au întemeiat studiul pe miliarde de date culese de la autoritățile americane din domeniul fiscal și al pensiilor. Aceste date arată că cei bogați au o durată a vieții mai lungă indiferent de locul în care trăiesc. În ceea ce îi privește pe săraci, locul de reședință joacă un rol determinant în durata vieții acestora.

Astfel, locuitorii mai puțin norocoși din orașe cum sunt San Francisco, Los Angeles sau New York, rămân totuși sănătoși în mai mare măsură decât cei din zonele industriale sau din regiunile mai puțin prospere ale țării. De ce anume se întâmplă acest lucru, experții nu pot să aprecieze, notează DPA.

Rezultatele studiului au arătat că, de exemplu, americanii cu un venit de aproximativ 230.000 de dolari pe an, au o șansă bună să trăiască până la vârsta de 89 de ani. Pe de altă parte, cei care au trăit la nivelul sărăciei în orașul Detroit, sediul industriei auto din SUA sau în alte orașe industriale, au o durată medie de viață de 74 de ani, mai constată studiul citat de agenția DPA.

Mai multe articole despre:
bani longevitate studiu bătrâneţe