Ce venit lunar avea Helmut Duckadam? Fostul mare sportiv avea trei surse de venit
Helmut Duckadam, legendarul portar care a apărat 4 penaltyuri și a adus Stelei Cupa Campionilor Europeni avea un venit lunar de aproximativ 10.000 de lei din partea statului român.
Banii proveneau din trei surse: pensia de fost ofițer în Ministerul de Interne, o rentă viageră pentru câștigarea trofeului suprem în fotbalul european și o indemnizație de revoluționar.
Cea mai mare parte a sumei o reprezenta renta viageră acordată pentru contribuția excepțională în câștigarea trofeului în 1986, în valoare de 6.240 de lei pe lună. De asemenea, Helmut Duckadam mai primea și de o indemnizație de aproximativ 2.000 de lei pentru titlul de „Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant”.
Cel mai mic venit era chiar pensia de fost angajat M.I., de doar 1.800 de lei, ca urmare a perioadei scurte de activitate în cadrul Ministerului de Interne.