MENIU

Ce i-a cerut Marian Oprişan lui Klaus Iohannis

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, i-a cerut, duminică seara, președintelui Klaus Iohannis, prezent pe esplanada Mausoleului de la Mărășești, să reunească toți factorii decidenți în vederea elaborării unei strategii de dezvoltare durabilă a României pentru următorii 25 de ani.

"Domnule președinte, chemați și invitați partidele politice ale poporului român, chemați toate instituțiile statului, chemați toți șefii instituțiilor statului, puneți-ne la aceeași masă și împreună să stabilim o strategie de dezvoltare durabilă pentru următorii 25 de ani, să facem în așa fel încât toată lumea să respecte acest lucru pe viitor și la finalul acestei strategii să avem o Românie mare, o România mai liberă, mai democratică și mai prosperă pentru cetățenii săi", a spus Oprișan, cu ocazia ceremoniei de comemorare a Centenarului bătăliei de la Mărășești.

El a subliniat totodată că moștenirea cea mai de preț lăsată de eroii de la Mărăști și Mărășești o reprezintă România liberă, conform Agerpres.

"Recunoștința nu se cântărește, nu se măsoară și nu se împrumută. Este în fiecare dintre noi. Recunoștința față de jertfa înaintașilor se sădește și se păstrează în suflet și se manifestă cu emoție și intensitate în astfel de momente", a spus el.

În cadrul ceremoniei, Iohannis și Oprișan au lansat împreună misiunea filatelică "Pe aici nu se trece". De asemenea, au vizitat interiorul Mausoleului de la Mărășești.

Evenimentul a fost urmat de un spectacol artistic în cadrul căruia au evoluat Nicolae Furdui Iancu, Gheorghe Zamfir sau Paula Seling. Înainte de începerea spectacolului și între momentele artistice, s-au făcut auzite lozincile scandate de aproximativ 30 de tineri pro-unioniști, prezenți în mulțime. Aceștia au strigat: "Basarabia e România", "Cinste lor, cinste lor, eroilor!", "Trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!", "România n-a avut graniță la Prut".

Ceremonia comemorativă a Centenarului bătăliei de la Mărășești are lor în prezența președintelui Klaus Iohannis, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, a premierului Mihai Tudose și a mai multor miniștri ai Cabinetului. De asemenea, peste 4.000 de persoane sunt prezente la eveniment.

Mai multe articole despre:
Marian Oprişan Klaus Iohannis