MENIU

CAZUL Onești nu este singular! O situație similară s-a petrecut în București, în urmă cu 26 de ani

Interventie Politie 1995, Bucuresti

Un caz asemănător cu cel de la Onești s-a petrecut în Capitală în urmă cu 26 de ani. Atunci, un deținut evadat din Penitenciarul Craiova a intrat într-un bloc de patru etaje, în București, a dat buzna într-un apartament și a luat-o ostatică pe proprietară. Trupe speciale SIAS au salvat atunci victima după o intervenție ca în filmele de acțiune. Au negociat aproximativ o oră și jumătate cu atacatorul, iar în cele din urmă au intrat peste el în apartament și l-au prins.

Imaginile filmate în 1995 arată modul în care au acționat atunci trupele speciale. Un deținut periculos care fugise din penitenciarul Craiova a reușit să ajungă în Capitală, să intre într-un apartament și să ia ostatic proprietarul. Deși îl amenința cu un cuțit, echipele chemate să intervină au acționat rapid. Au luat cu asalt tot blocul și au încercat să se apropie cât mai mult de atacator. Unul dintre oamenii din echipa de salvare de atunci, Cristian Bocănilă, povestește modul în care echipa a acționat.

Cristian Bocănilă: S-a dat OK-ul de intervenție în momentul în care nici ostaticul nici atacatorul nu a mai răspuns verbal la niciun mesaj. În momentul în care nu s-a mai luat legătură în niciun fel cu ei, în secunda s-a dat intervenția. Am intrat pe geam, aveam pregătit pistolul mitralieră cu cartușe de manevră. Nu era muniție reală, cu muniție de război. A fost greu. Se observă pe filmare, era la etajul 4.

În timp ce Cristian Bocănilă a coborât la geamul apartamentului în care se află atacatorul, forțele de ordine au spart ușa locuinței.

Cristian Bocănilă: Am ajuns în dreptul ferestrei, l-am văzut pe individ stând în șezut lângă ostatic. Când m-a văzut, s-a ridicat și a apucat cuțitul de lama, în intenția de a aruncă în mine. Moment în care am început să execut foc. În momentul în care aproape să termin muniția, colegii mei au spart. Când am terminat muniția, deja ei au intrat în bucătărie, l-au prins pe individ între peretele de la bucătărie și ușa de la bucătărieși acolo s-a dat o lupta în care… eram 5-6 luptători călare pe el, dar a reușit totuși să taie un coleg la mâna. Ostaticul a fost ok, bine sănătos, l-am salvat. Pentru noi a fost o misiune reușită. Părerea mea este că aș fi încercat să fac ceva să salvez acei oameni.

Luni seara (01.03.2021, n.r.), doi muncitori au fost sechestrați şi ucişi într-o locuință din orașul Onești, județul Bacău, de fostul proprietar al apartamentului, un bărbat de 68 de ani. 

Mai multe articole despre:
Onesti criminal onesti