Caz uluitor în Bulgaria: un bărbat a depus o plângere inedită împotriva vecinului său
Un bărbat din oraşul bulgăresc Kricim a făcut o plângere cel puţin inedită adresată Inspectoratului Regional de Sănătate din Plovdiv. Omul s-a supărat foarte tare împotriva cocoșului vecinului său.
„Pasărea nu se opreşte din cântat și deranjează mulţi vecini, încă din zori. Cucurigul său enervant începe de la prima oră a dimineţii şi ţine aproape toată ziua. Oamenii din jur nici nu pot ţine ferestrele deschise, nici nu pot dormi mai mult dimineața. În sezonul cald, păsările devin foarte active, iar chinul devine insuportabil. În afară de cocoș, vecinul are mai multe găini, care cotcodăcesc, de asemenea, foarte zgomotos”, a scris cetăţeanul supărat în plângerea formulată, scrie Rador.
Acesta nu se opreşte, însă, aici, ci susţine în mod categoric că instituţiile abilitate trebuie să intervină şi să ia măsuri împotriva cocoşului.
Din păcate pentru el, nu există temei legal pentru a impune sancțiuni proprietarului de păsări, potrivit consilierului şef al administraţiei oraşului.