Caz TRAGIC: un bărbat a murit după ce și-a prins piciorul într-o presă de balotat
Pompierii sătmăreni au intervenit, astăzi, pentru descarcerarea unei persoane, prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Săcășeni. Este vorba despre un bărbat în vâsrtă de 53 de ani, relatează realitateadesatumare.net.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Punctului de Lucru Tășnad. În sprijin aerian s-a solicitat elicopterul de la Jibou.
"În cursul acestei dimineți, polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren agricol, din localitatea Săcășeni, un bărbat ar fi prins într-un utilaj agricol.
Ajunși la fața locului, poliţiştii au constatat faptul că unui bărbat de 53 de ani, din Săcășeni i-ar fi fost prins piciorul, în presa de balotat, în timp ce efectua activități agricole.
Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele medicale sosite la fața locului, bărbatul și-a pierdut viața.
În cauză nu sunt suspiciuni.
Trupul neînsuflețit al bărbatului va fi depus la Prosectura Spitalului, în vederea efectuării necropsiei", informează poliția.
Cazul este cercetat de polițiști pentru a constata împrejurările în care s-a produs nefericitul accident.