Caz șocant în Italia. Un român, bătut până la moarte după ce câinele său a furat un sandviș
Un incident aparent banal a avut un final tragic pentru un român din Italia. Câine bărbatului a furat sandvișul unui adolescent aflat într-un grup mai mare, iar în urma disputei iscate, românul a fost bătut până la moarte.
Episod tulburător a avut loc luni seară, după ce câinele românului s-a dus la un grup de băieți și a furat un sandviș din mâna unui băiat, potrivit publicației locale tarantobuonasera.it, citată de stiridiaspora.ro.
Deși românul s-a oferit să plătească sandvișul a fost atacat de grupul de băieți, care l-au bătut până la moarte. Carabinierii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut evenimentele, potrivit sursei citate.