Caz rar la Spitalul de Boli Infecţioase, din Iaşi: boala contractată de o femeie însărcinată
Femeia a luat boala de la celălalt copil al său, pentru că nu era vaccinată şi nici nu trecuse prin boală în copilărie.
Caz rar la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde o pacientă însărcinată este infectată cu varicelă şi se află sub supravegherea medicilor. Pacienta este internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, de pe data de 9 iulie 2022.
„Vorbim despre un caz delicat, deoarece, după cum ştim, varicela este o boală a copilăriei care, de cele mai multe ori, pentru cei mici nu prezintă complicaţii. Însă, în ceea ce priveşte adulţii, lucrurile se schimbă, forma bolii poate fi mult mai severă, cu un risc de complicaţii majore. Mai mult decât atât, femeile însărcinate fac parte din categoria vulnerabilă în faţa bolii”, a declarat medicul Florin Roşu, manager la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.
Cazul este unul întâlnit foarte rar de către medici, iar complicaţiile care pot apărea pot pune în pericol atât viaţa mamei, cât şi cea a fătului.
„Monitorizarea, pe tot parcursul bolii, este extrem de importantă. Principalele complicaţii, de natură infecţioasă, care pot apărea în cazul pacientei gravide, cu diagnostic de varicelă, sunt: pneumonia, encefalita, hepatita, artrita şi afectarea vederii”, a mai spus medicul Florin Roşu.