“Pentru siguranța tuturor celor implicați în proceduri, audierea pentru cazul Procuratură vs Punithan A/L Genasan a avut loc prin videoconferință,” a precizat un purtător de cuvânt al Curții supreme din Singapore, care a invocat restricțiile impuse de autorități pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus.
Un ONG din Nigeria, Fair Trials, a denunțat la începutul acestei luni pronunțarea primei sentințe din lume de condamnare la moarte printr-un astfel de sistem de videoconferință.
Avocatul lui Genasan, Peter Fernando, a precizat că nu s-a opus pronunțării sentinței prin intermediul Zoom. Cu toate acestea, a spus el, clientul său are în vedere un apel împotriva verdictului.
Firma californiană care deține aplicația Zoom nu a răspuns făcut niciun comentariu pe marginea acestei situații.
O serie întreagă de procese au fost amânate în Singapore pe perioada carantinei impuse la începutul lui aprilie până în 1 iunie, fiind judecate doar cazurile esențiale.
Singapore practică o politică de toleranță zero față de traficul de droguri și a spânzurat sute de oameni - printre care și zeci de străini - în astfel de cazuri.