Casa de Pensii a făcut anunțul pentru românii stabiliți în străinătate. Ce se întâmplă cu certificatul de VIAȚĂ?
Casa de Pensii a făcut anunțul pentru românii stabiliți în străinătate care beneficiază de pensie plătită de sistemul public din România. Modificarea vizează termenele de transmitere a certificatului de viață, potrivit reglementărilor din nou lege a pensiilor care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie.
Având în vedere termenul scurt între intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 și primul termen de transmitere a certificatului de viață de către beneficiarii nerezidenți aflați în plată, precum și semnalele primite din partea beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, pentru a nu face imposibilă sau deosebit de dificilă îndeplinirea obligației de transmitere a certificatului de viață, în temeiul dispozițiilor art. 7 punctul III lit. a) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, dispunem prelungirea termenului până la care se poate transmite primul certificat de viață prevăzut de Legea nr 360/2023, până la data de 31.12.2024. în situația în care plata drepturilor bănești achitate de casele teritoriale de pensii a fost suspendată, se va dispune reluarea plății acestora, se arată ăntr-un comunicat al Casei de Pensii Bistrița Năsăud.
Potrivit noului cadru legal în domeniul pensiilor, în vigoare de la data de 1 septembrie, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:
a). în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;
b). în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.
Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.