Benzina s-a ieftinit, prețurile alimentelor nu scad
Carburanţii s-au ieftinit cu mai mult de un leu în ultimele luni, însă asta nu se vede şi în preţul alimentelor.
Producătorii spun că benzina şi motorina nu contează atât de mult în preţul final şi, în plus, au cheltuieli mai mari cu gazele şi energia electrică.
În schimb, anul trecut, când a fost introdusă supraacciza de 40 de bani pe litrul de combustibil, reprezentanţii industriei alimentare au anunţat imediat că preţurile vor creşte cu până la 10 procente.
Benzina şi motorina s-au ieftinit cu aproape o cincime în ultima jumătate de an. Acum un litru de carburant costă în jur de cinci lei. Cu toate acestea, preţurile altor produse, şi în special al alimentelor, nu va scădea prea curând.
„La o scădere a preţului combustibilului cum a fost acuma, printr-o minune, eu aş putea să micşorez preţul la carne destul de greu, la preparatele din carne cu 0,2%. În producţie, în procesare, preţurile cu combustibilii sunt reduse, sunt undeva la 1-2 procente”, a spus Sorin Minea, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii. Mai multe pe Digi24.ro.