Când se va deschide traficul pe „autostrada-muzeu”
Compania de drumuri și autostrăzi (CNAIR) vrea să afle când se poate deschide traficul pe „autostrada-muzeu”, Lugoj-Deva.
CNAIR plătește peste 133 de mii de lei pentru realizarea unei expertize pe autostrada muzeu. Este vorba de realizarea expertizei tehnice "a lucrărilor de artă proiectate și executate în cadrul contractului Proiectare și Execuție Autostrada Lugoj – Deva Lot 3 km 56+220 – km 77+361".
Cei 21 de kilometri de autostradă ar fi trebuit inaugurați în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, însă în urma conflictului iscat între statul român şi firma constructoare, a fost rezoliat contractul, potrivit Realitatea de Hunedoara.
Potrivit documentației, în cadrul acestui contract de servicii se vor supune expertizei lucrările de artă executate integral sau parțial în cadrul contractului proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva lot 3 km 56+220 – km 77+361, ceea ce presupune parcurgerea minimă a următoarelor etape:
- Analizarea lucrîrilor existente din punct de vedere funcțional, al performanței (prin parametrii determinați prin investigații), al gradului de finalizrae și din punct de vedere al degradărilor constatate (identificate și cuantificate), în raport cu reglementările tehnice în vigoare astăzi, precum și cu cele aplicabile contractului de lucrări
- Analizarea lucrărilor exisntente din punct de vedere funcțional, al performanței (prin parametrii determinați prin investigații), al gradului de finalizare și din punct de vedere al degradărilor constatate (identificate și cuantificate), în raport cu proiectul tehnic și de execuție (inclusiv specificațiile tehnice), precum și toate modificările aduse acestuia pe parcursul derulării contractului
- Concluzii privind respectarea proiectului tehnic și de execuție
- Concluzii privind lucrările proiectate și executate, la nivel de performanță, cu indicarea posibilității deschiderii traficului
- Măsuri și recomandări de remediere a lucrărilor deja executate, precum și cunatificarea și planificarea lucrărilor necesar a fi executate în vederea finalizării tronsonului de autostradă
În plus, “prin raportul de expertiză, experții vor prezenta obligatoriu modul de remediere a lucrărilor de artă care nu respectă prevederile caietului de sarcini și proiectului, iar în cazul materialelor și lucrărilor neconforme se va preciza clar modul de remediere”, mai arată caietul de sarcini întocmit de CNAIR.