MENIU

Când se aprind luminițele de Crăciun în Capitală

Luminite de Craciun

Reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat când începe Târgul de Crăciun din București, ocazie cu care se aprind și lumințele de sărbători!

Târgul de Crăciun din București, amenajat în Piața Constituției, se va deschide vineri, 30 noiembrie.

Tot în aceeași zi, de la ora 19, se vor aprinde și luminițele de Crăciun din Capitală.

 „Municipiului București organizează „Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 30 noiembrie – 26 decembrie 2018, în Piața Constituției, cel mai mare târg de Crăciun din România, care atrage anual peste 1 milion de vizitatori din țară și din străinatate. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 – 22:00”, a anunțat Primăria Capitalei, într-un comunicat. Tot vineri, de la ora 19, se vor aprinde și luminițele de Crăciun în București.

„Vineri, 30 noiembrie, de la ora 19:00, din Piața Constituției se va aprinde, ca în fiecare an, iluminatul festiv, care va da startul Sărbătorilor de iarnă în Capitală, colorând cele mai importante artere ale orașului. Timp de aproape o lună, Târgul de Crăciun București reprezintă o destinație de neratat pentru cei care vor să experimenteze un Crăciun tradițional, fiind un târg dedicat întregii familii. Vizitatorii se pot bucura de concerte și spectacole ale celor mai apreciați artiști naționali, de un târg tradițional format din 129 de cășute cu decorațiuni și produse de sezon, precum și de o zonă gastronomică unde pot degusta preparate românești autentice”, mai transmite PMB.