CÂND poate face rapelul o persoană care s-a infectat cu noul coronavirus în perioada dintre cele două doze de vaccin. CUM se poate reprograma
Medicul militar Valeriu Gheorghiță a anunțat marți când se poate face a doua doză de vaccin împotriva COVID-19 dacă o persoană se infectează cu noul coronavirus după administrarea primei doze. Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) recomandă imunizarea finală doar după vindecarea de COVID-19.
Col. Dr. Valeriu Gheorghiță a precizat, marți, că a doua doză poate fi făcută doar după vindecare, de preferat după 2-4 săptămâni, într-un răspuns dat la întrebarea despre procedura de urmat în cazul infectării între cele două doze de vaccin împotriva COVID-19.
„O instrucțiune vizavi de modalitatea de continuare a schemei de vaccinare la persoanele care sunt diagnosticate cu COVID-19 între cele două doze… după cum știm decizia a fost de a se administra doar doza de rapel după declararea stării de vindecare de după COVID. Nu este precizat un interval clar la cât timp de la momentul vindecării se recomandă administrarea dozei de rapel, medical nu avem o precizare legată de acest interval de timp. Putem să ne administrăm doza de rapel după declararea vindecării fără să mai așteptăm un anumit interval de timp. Recomandabil ar fi ca să așteptăm circa 2-4 săptămâni de la momentul vindecării tocmai pentru a se remite și perioada de convalescență, dar acest lucru depinde foarte mult de severitatea bolii pe care a avut-o pacientul între cele două doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță în cadrul conferinței de presă de marți cu privire la situația vaccinării anti-COVID-19 în România.
Despre reprogramarea necesară în acest caz, mai ales că în prezent platforma de vaccinare nu permite acest lucru decât peste patru săptămâni, coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că „pentru aceste situații punctuale, care deja se întâmplă, am recomandat persoanelor să se prezinte la centrul de vaccinare unde au efectuat prima doză de vaccin, cu anunțarea centrului cu cel puțin 48 de ore înainte, tocmai pentru a se putea face corect necesarul de doze”.
În acest moment, 574.544 de români sunt programați la vaccinare.Gheorghiță a mai spus că, în ceea ce priveşte programarea noilor persoane pentru luna februarie, dozele disponibile de la Pfizer şi Moderna sunt alocate pentru asigurarea rapelului şi asigurarea persoanelor deja programate pentru prima doză.
Din 15 februarie vor începe vaccinările cu cel de-al treile avaccin - de la AstraZeneca.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că specialiştii vor decide în această săptămână căror categorii de vârstă se va adresa acest vaccin şi la ce perioadă va fi făcut rapelul, având în vedere că este recomandat un interval între 4 şi 12 săptămâni.
Valeriu Gheorghiță, despre vaccinul AstraZeneca: CINE va putea fi imunizat în cele 180 de centre speciale deschise până pe 15 februarie