Călin Georgescu, despre Vladimir Putin: "Își iubește țara! Este înconjurat de foarte buni profesioniști"
Călin Georgescu s-a declarat un admirator al lui Vladimir Putin, însă susține că nu are nicio legătură cu Rusia, așa cum s-a mai speculat în presă.
Georgescu a fost întrebat, la Realitatea Plus, ce părere are el despre Rusia. Ca prim aspect, spune Georgescu, este atras de cultura rusă. Iar mai apoi, a continuat acesta, e factorul diplomatic. „Trebuie să te ai bine cu toți vecinii. În rest, trebuie să te ai bine cu toate puterile mari ale lumii: China, Sua, Rusia”, a spus Georgescu, la Realitatea Plus.
Întrebat ce părere are despre Vladimir Putin, acesta a răspuns: „Vladimir Putin este un om care-și iubește țara. E o persoană care, din punctul meu de vedere, cunoaște foarte bine unghiurile diplomatice, le stăpânește și este înconjurat de foate buni profesioniști. Nu am legături cu Rusia și nu am primit sprijin. Cu Vladimir Putin nu m-am întânit niciodată. Cu Klaus Ioahnnis o singură dată”, a spus Georgescu.