Calendar ortodox. Ce sfântă sărbătorim astăzi
Odovania praznicului Botezului Domnului, Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait și Sf. Nina sunt sărbătorile ortodoxe de astăzi.
Sfinții Cuvioși Părinți uciși în Sinai și Rait sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 14 ianuarie, conform Agerpres.
Muntele Sinai a purtat pentru creștini o semnificație aparte, din perspectiva tradiției vechi-testamentare, fiind locul în care Dumnezeu a dat legea poporului ales. Aici s-au întemeiat numeroase așezăminte monahale, care au susținut tradiția monahismului sinaitic.
Călugării nevoitori în aceste locuri, aflate în calea năvălirilor barbare, au plătit adeseori cu sânge credința și mărturisirea lor. Astfel au fost și părinții uciși în prima năvălire de la începutul secolului al IV-lea, când au pierit în Sinai 39 de pustnici și în Mănăstirea Rait 38 de călugări.
După aceasta, trecând mai mulți ani, în zilele Sfântului Nil Sinaitul, Muntele Sinai iarăși a fost călcat de barbari. Năvălirea a doua a fost relatată de Sfântului Nil (Sfântul Nil a fost prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450) și a ales împreună cu soția sa și cei doi copii să intre în monahism).
Aflăm, astfel, că martirizarea cuvioșilor s-a făcut noaptea, după Slujba Utreniei. Unii au putut să fugă, între care și Sfântul Nil, dar fiul său a fost luat rob. Prin iconomie divină Sfântul Nil și-a găsit fiul care a fost vândut ca rob și a fost răscumpărat de episcopul cetății Eluzia, care l-a și hirotonit preot.