MENIU

Boom de gemeni la nivel mondial: Situație fără precedent - EXPLICAȚIA cercetătorilor

Nașteri gemeni

Un număr fără precedent de naşteri de gemeni, așa cum nu a mai existat niciodată la nivel mondial, este pus pe seama unei creşteri care se explică prin extinderea Reproducerii Umane Asistate Medical (RUAM) şi sarcinile la vârste mai înaintate, potrivit cercetătorilor.

Peste 1,6 milioane de perechi de gemeni se nasc în fiecare an, în lume, sau „aproape unul din 40 de bebeluşi”, potrivit studiului publicat în revista specializată Human Reproduction, potrivit Agerpres.ro.

După anii 1980, rata globală a naşterilor de gemeni a crescut cu o treime, ajungând de la 9,1 la 12 la 1.000 de naşteri, în doar trei decenii, a declarat Gilles Pison, profesor la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Franţa şi cercetător asociat la Institutul Naţional de Studii Demografice (INED).

Acest boom de gemeni este îngrijorător deoarece aceştia sunt de multe ori subponderali, prematuri, cu mai multe complicaţii la naştere şi cu un risc mai mare de mortalitate în comparaţie cu ceilalţi nou-născuţi, părinţii confruntându-se, totodată, cu dificultăţi în a avea grijă de doi copii în acelaşi timp.

Frecvenţa mai mare la nivel mondial a naşterii gemenilor se datorează exclusiv înmulţirii fără precedent a sarcinilor aşa-numiţilor „gemeni fraternali” (provenind de la două ovule diferite), care variază de la un continent la altul şi de la o perioadă la alta.

Gemenii identici, cunoscuţi ca monozigoţi, se nasc peste tot în aceleaşi proporţii, cu „o rată constantă – de patru naşteri de gemeni identici la o mie de naşteri – care nu variază în funcţie de vârsta femeii şi nici de la o regiune la alta”, a subliniat Pison.

RUAM, care s-a dezvoltat în ţările bogate în anii 1970, a contribuit la această creştere a numărului de naşteri multiple, la fel ca şi sarcinile la vârste mai înaintate.

Mai multe articole despre:
gemen nasteri gemeni explicatie cercetatori