MENIU

"Bombardierul cu Mercedes" a fost reținut într-un dosar de viol, lipsire de libertate și șantaj

Bombardierul cu Mercedes

Polițiștii de la Secția 7 din Capitală au reținut, sâmbătă, un bărbat pentru acuzații de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, violarea vieții private și amenințare. Fosta sa iubită a sesizat oamenii legii zilele trecute, după ce ar fi primit amenințări cu moartea, prin intermediul unui apel telefonic.

Bărbatul reținut este chiar „bombardierul cu Mercedes”, cel care și-a bătut joc anul trecut de un polițist rutier și patru jandarmi care se chinuiau să-l scoată din mașină, pentru a-l legitima, în Capitală.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 au pus în aplicare, sâmbătă, un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, violarea vieții private și amenințare. În urma efectuării percheziției domiciliare, bărbatul a fost depistat și condus la audieri, fiind reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

„În fapt, la data de 15 martie 2023, Secția 7 Poliție a fost sesizată de o femeie, cu privire la faptul că, în luna septembrie a anului trecut, un bărbat cu care ar fi avut o relație ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal, în timp ce se aflau în locuința acestuia, din Sectorul 5, ar fi constrâns-o prin acte de violență și amenințări să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale și ar fi realizat mai multe materiale video ce o surprind în ipostaze indecendete și denigrante. De asemenea, până la data depunerii plângerii, bărbatul ar fi constrâns-o să nu încheie relația, amenințând-o că va face publice imaginile video, demers pe care l-ar fi îndeplinit la data de 15 martie 2023.

Totodată, în aceeași zi, ar fi primit amenințări cu acte de violență și cu moartea, prin intermediul unui apel telefonic. Cu privire la aceste aspecte, ca urmare a completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu”, se arată într-un comunicat al poliției Capitalei.

Mai multe articole despre:
Bombardierul cu Mercedes