Bombardamente în Fâșia Gaza, marți dimineață - Conflict sângeros
Armata israeliană a efectuat marţi dimineaţă primele lovituri aeriene după mai multe luni asupra Fâşiei Gaza, ca represalii la un tir de rachetă din această enclavă palestiniană, semn că tensiunile locale nu dau semne de atenuare după un weekend de violenţe în locurile sfinte la Ierusalim, notează AFP.
Luni seară, sirenele de alarmă au sunat în sudul Israelului pentru primul tir de rachete dinspre Fâşia Gaza spre Israel de la începutul lunii ianuarie când un proiectil s-a prăbuşit în mare în largul Tel Avivului.
"O rachetă a fost trasă din Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian şi a fost interceptată de sistemul de apărare Iron Dome", a anunţat armata israeliană într-un comunicat.
Apoi, marţi devreme, forţele aeriene israeliene au indicat că au bombardat un depozit de armament al Hamas, mişcarea islamistă armată aflată la putere în Fâşia Gaza, ca represalii la tirul de rachetă din acest teritoriu.
Hamas a afirmat că şi-a folosit "apărarea antiaeriană" pentru a încerca să contracareze atacurile care nu au provocat victime, potrivit unor martori şi surse de securitate din Gaza.
Tirul de rachetă nu a fost revendicat, dar intervine după o serie de atacuri în Israel, dintre care două comise de palestinieni la Tel Aviv, operaţiuni de "contraterorism" în Cisiordania ocupată şi un weekend tensionat la locurile sfinte din Ierusalim.
Duminică au avut loc mai multe incidente în timp se ţineau slujba Paştelui catolic, rugăciunile pentru Pessah, Paştele evreiesc, şi pentru luna sfântă musulmană Ramadan în Oraşul Sfânt al Ierusalimului, loc extrem de important pentru trei religii monoteiste.
Aceste atacuri s-au soldat în Israel cu 14 morţi de la 22 martie. Şi 23 de palestinieni, printre care atacatori, au fost ucişi în incidente sau operaţiuni israeliene în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul evreu.
În timpul lunii Ramadanului din 2021, manifestaţiile nocturne de la Ierusalim care au degenerat în violenţe pe Esplanada Moscheilor au condus la 11 zile de conflict armat între mişcarea islamistă palestiniană Hamas - care deţine controlul în Fâşia Gaza - şi Israel.