MENIU

Bolizii fraților Tate, ridicați de poliție! Milionarii britanici rămân fără mașinile obținute ilegal din afaceri cu fete

Bolizii fraților Tate, ridicați de poliție! Milionarii britanici rămân fără mașinile obținute ilegal din afaceri cu fete/ Captură video

Bolizii fraților Tate, care ar fi fost cumpărați din bani obținuți ilegal, au fost ridicați astăzi de anchetatori. Milionarii au scăpat însă de închisoare și au primit măsuri mai blânde deși sunt acuzați de exploatarea sexuală a zeci de femei. 

16 autoturisme de lux și o motocicletă au fost ridicate de la proprietatea fraților Tate din Voluntari, după ce procurorii DIICOT au cerut să se pună sechestru pe ele. Toate acestea, spun procurorii, ar fi fost cumpărate de cei doi britanici cu banii de pe urma victimelor pe care le-ar fi obligat să practice videochat și să producă materiale pornografice pentru platformele de adulți.

Toate autoturisimele vor ajunge în depozitul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, așa cum s-a întâmplat și cu primele autoturisme ridicate de la vila fraților Tate în urma primelor descinderi din primul dosar.

Imediat după ce au fost lăsați liberi, cei doi frați, Andrew și Tristan Tate au postat, imediat ce au ajuns acasă, și un clip live pe rețelele sociale în care încercau să-și susțină nevinovăția în fața urmăritorilor. Milionarii s-au trezit însă cu poliția la ușă după câteva zeci de minute, iar postarea le-a fost oprită.

Andrew Tate a avut și o criză de nervi, zilele trecute, la plecarea de la Tribunal.