Bilanț vaccinare: Aproape 17.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore
CNCAV a transmis că aproape 17.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, iar aproape 14.000 dintre aceștia au primit prima doză.
Astfel, din cele 16.862 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 13.748 au primit prima doză, iar 3.114 pe cea de-a doua.
De la începutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.410.915 de persoane, din care 5.286.623 cu schema completă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7 reacții adverse, iar numărul total al acestora, raportat de la începutul campaniei de vaccinare, a ajuns la 17.126.
CNCAV precizează că 72 reacții adverse sunt în curs de investigare.