Băsescu, dezlănțuit: Tudorel a luat-o razna. Revino-ţi omule!
Traian Băsescu l-a atacat dur pe Tudorel Toader, după ce acesta a retras acreditările reporterilor Ionela Arcanu de la Realitatea TV și Ovidiu Oanță, de la Pro TV.
”Tudorel a luat-o razna ... Crezând că din postura de ministru poţi face orice, ce credeţi că a făcut Tudorel Toader?
A refuzat să acrediteze la Ministerul Justiţiei ziarişti neconvenabili de la PRO TV- Ovidiu Oanţă şi Realitatea-Ionela Arcanu.
Trebuie să recunosc, zece ani cât am fost Preşedinte al României erau acreditaţi la preşedinţie mulţi ziarişti care mă ascultau zâmbitori în timpul declaraţiilor, mă provocau la momentul întrebărilor, după care mă făceau pulbere la posturile lor de televiziune, fie că erau de la Realitatea, Antene, România Tv sau din presa scrisă sau audio.
Niciodată nu mi-a dat prin cap să le retrag acreditarea. Până la urmă eram mulţumit că mesajul meu era preluat după care era făcut pulbere prin comentariile jurnalistului care desigur „ştiau ei mult mai bine şi erau mult mai pricepuţi”.
Când a fost cazul m-am „războit” cu ei, dar recunosc nu mi-a dat prin cap să-i interzic.
Tudorel a luat-o razna. Revino-ţi omule !”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Realitatea TV, interzisă de Tudorel Toader! Dăncilă intervine în scandalul acreditărilor
Jurnaliștii Ionela Arcanu (Realitatea TV) și Ovidiu Oanță (Pro TV) nu au mai fost acreditați la Ministerul Justiției din ordinul lui Tudorel Toader. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat ulterior pentru HotNews.ro că jurnalistul va fi reacreditat "atunci când va respecta regulile de conduită". La scurt timp, ministrul a revenit cu un alt mesaj: "Doamna premier m-a rugat să îl reacreditez". Toader nu fost foarte clar cu privire la Ionela Arcanu.