Avocatul Poporului, autosesizare după ce Poliția Română a anunțat controale în civil pentru a verifica cine respectă regulile COVID-19
Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat joi că s-a autosesizat după anunțul Poliției că va organiza patrulări suplimentare ale unor agenți în civil ca măsuri pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Avocatul Poporului cere Ministerului Afacerilor Interne baza legală pentru măsura patrulării în civil a polițiștilor.
Avocatul Poporului anunță că s-a autosesizat după ce au apărut informații în mass-media potrivit cărora „autoritățile pregătesc noi măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19 în condițiile în care numărul cazurilor noi a trecut peste 2.000 în mai multe zile , iar la ATI numărul pacienților în stare gravă a trecut de 600.Astfel, s-ar fi decis ca polițiștii vor patrula și in civil , făr a purta uniforma și deja s-ar fi aplicat primele amenzi celor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și de distanțare”.
În sesizare i se cere ministrului de Interne să transmită ce act normativ a stat la baza luării acestor măsuri și se menționează că „scopul principal care trebuie urmărit de Poliția Română este cel de prevenire a săvârșirii de fapte antisociale și în subsidiar de reprimare a acestora”, potrivit legii de organizare și funcționare a Poliiei Române. Avocatul Poporului spune că solicitarea la MAI „are în vederea necesitatea preîntâmpinării situațiilor în care unele persoane își pot aroga calitatea de polițist pentu a obține folose materiale, precum și importanța respectării de către agenții de poliție a prevederilor din actele normative mai sus amintite”.
În urmă cu două zile, Poliția Română a transmis că unele activități vor fi făcute de anchetatori în civil. Aceasta măsură a fost luată pentru că unii oameni respectă măsurile impuse pentru evitarea răspândirii coronaviruslui doar atunci când văd polițiștii în zonă, potrivit declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.
„Aș dori in primul rând să vă spun ca in această pandemie nu suntem in tabere diferite: Poliția versus cetățeni!
Dimpotrivă, suntem impreuna, in aceasta lupta cu pandemia si trebuie sa respectam masurile de protectie sanitara, pentru ca numai astfel putem diminua impactul COVID -19 asupra noastra, a tuturor.
„Avand in vedere numarul de cazuri de COVID-19 inregistrate, la nivel national, pentru prevenirea si combaterea infectarii cu noul Coronavirus, Politia Romana, impreuna cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alaturi de Politia Locala si cu suportul Directiilor de Sanatate Publica, a Agentiei Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si a Inspectoratului Teritorial de Munca, intensifica activitatile de verificare a respectarii normelor prevazute de Legea nr 55 din 2020, privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Din experienta actiunilor desfasurate în ultima perioadă, s-a constatat faptul ca, in unelesituatii, oamenii poartă masca de protectie atunci când văd forțele de ordine, (...) iar ulterior , după ce forțele de ordine pleacă (...), își scot masca de protecție”, a transmis, marți, Georgian Drăgan.
Agenții de poliție nu vor da amenzi, a mai dat asigurări G. Drăgan, adaugând că oamenii trebuie sa fie constienti ca nepurtarea mastii, de exemplu ii poate expune la infectii.
„Este o vorba romaneasca: Ne furam singuri caciula! (...) Într-adevăr, poate nu primesc sancțiune contraventională, dar oamenii trebuie să conștientizeze că se expun unui risc enorm, care privește direct sănătatea lor și a celor dragi lor.
Nu ne dorim sa fim "politistii rai", nu ne dorim sa aplicam sanctiuni contravenționale, nu acesta este rolul activitatilor desfasurate de Poliția Română. Însă oamenii trebuie să înțeleagă că depunem toate eforturile pentru a limita pe cat posibil raspandirea coronavirusuluii in tara noastra. Am aplicat gradual toate masurile. (...) Una din măsurile puse in aplicare a fost ca la unele activitati la nivel national să fie efectuate verificari de catre polițiști în civil și nu in uniforma de serviciu. (...)
Nu este nimic nou in modul de abordare al Politiei Române. Astfel de activitati desfasurate de politisti care nu se desfasoara in uniforma de serviciu au fost efectuate periodic - controale economice, comert stradal ilicit (...) Astfel de activitati sunt desfasurate de toate politiile din Europa, asadar si de Politia Română. Bineinteles că pe parcursul verificarilor vor fi purtate si discutii cu oamenii pentru a-i face sa inteleaga necesitatea portului mastii, pastrarii unei distante fizice (...) inclusiv cele referitoare la igiena. (...) Oamenii trebuie sa inteleaga ca rolul acestor activitati (...) nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de aa le explica necesitatea respectarii tuturor normelor de protectie sanitara”, a mai spus Georgian Dragan.