MENIU

Avocatul lui Dumitru Buzatu a răbufnit după ce au apărut în presă informații din dosar: „Procurorii au acționat într-un mod profund regretabil”

Avocatul lui Dumitru Buzatu a răbufnit după ce au apărut în presă informații din dosar: „Procurorii au acționat într-un mod profund regretabil”

Avocatul Kristian Winzer, cel care îl apără pe fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul DNA, acuză procurorii că au acționat nelegal în încercarea a manipula opinia publică și judecătorii, dar și că au construit întreaga acuzare pe interpretări speculative, nu pe dovezi temeinice.

„Câteva considerații privitoare la dosarul penal instrumentat și finalizat de D.N.A. – S.T. Iași, în care domnul Dumitru BUZATU (președintele Consiliului Județean Vaslui) a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 19/P/2023 din data de 12 decembrie 2023:

1.1. Cu titlu prealabil, arăt că deși ”procedura din cursul urmăririi penale este NEPUBLICĂ” (în sensul prevederilor art. 285 alin. (2) C.Proc.Pen.), mass-media locală/națională ABUNDĂ de INFORMAȚII (și chiar de înscrisuri întocmite de către organele judiciare; cu titlu de exemplu, fac trimitere în special la ÎNREGISTRAREA audio-video a momentului pretinsului ”flagrant”, la DRAFTUL (!!!) referatului D.N.A. din data de 23 septembrie 2023 cu propunere de arestare preventivă sau chiar la Încheierea penală nr. 70/DLF, pronunțată de Tribunalul Vaslui în ședința camerei de consiliu din data de 23 septembrie 2023, prin care se admite pronunerea inițială a D.N.A. de arestare preventivă a clientului nostru) privitoare la cauza penală.

1.2. Cumva, într-un mod absolut NELEGAL și profund regretabil, pare că s-a dorit și urmărit, ÎN MOD EXPRES și DELIBERAT, ca opinia publică să cunoască DOAR ”adevărul” acuzării, din care să rezulte DOAR ”ticăloșia” deplină a persoanei acuzate și să se poată ”fundamenta” ulterior multiple cereri de luare/prelungire a unor măsuri preventive pe considerente beletristice cu valențe generale, precum ”lăsarea în libertate a inculpatului (…) ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient împotriva infracțiunii care face obiectul prezentului dosar (…)” – citarea fiind din draftul referatului PUBLIC al D.N.A. de arestare preventivă (pag. 48). Iar această atitudine a organului de urmărire penală (susținută orbește (deși profund regretabil și vădit NELEGAL!) de către unii colegi magistrați!) a generat inclusiv acceptarea și confirmarea ”din pix” a cererilor D.N.A., prin formulări extrem de VAGI, LACUNARE și STEREOTIPE, unii judecători de drepturi și libertăți rezumându-se la REDAREA FORMALĂ a unor chestiuni cu caracter general și enunțând simple raționamente lipsite de logică/ sens/ bază juridică, PRELUATE INTEGRAL din materialele D.N.A.

1.3. Aceasta deși prioritară în această etapă procesuală este și trebuie să rămână PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE, de care trebuie să se bucure, potrivit LEGII, ORICE PERSOANĂ suspectată/acuzată! Deci inclusiv domnul Dumitru BUZATU!

1.4. STRICT ÎN BAZA ACELORAȘI INFORMAȚII/ÎNSCRISURI PUBLICE și păstrând deplin confidențialitatea/secretul datelor și actelor de care am luat personal la cunoștință cu ocazia consultării dosarului de urmărire penală (în sensul prevederilor art. 94 alin. (5) C.Proc.Pen.), arăt că domnul Dumitru BUZATU NU a săvâșit fapta care îi este reținută la acest moment în sarcină de către D.N.A. și pentru care a fost trimis în judecată, întreaga expunere acuzatorială (elucubrantă, de altfel) fiind vădit NEFONDATĂ.

1.5. Clientul meu NU a pretins (nici direct și nici indirect, nici de la martorul denunțător și nici de la altă persoană) suma de bani enunțată de către Ministerul Public în diferitele acte care stabilesc, la acest moment, limitele în fapt și în drept ale cauzei.

1.6. Pretinsa ”primire” a sumei în discuție NU a fost și NU poate fi raportată la o pretinsă conduită ilicită a domnului BUZATU, nefiind corelată probator cu ceea ce acuzarea numește, generic și lacunar (pe fondul unor interpretări/traduceri vădit nereale și tendențioase, cu reale valențe beletristice), ”îndeplinirea și urgentarea îndeplinirii unor acte ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

1.7. Din perspectiva apărării, întreaga construcție acuzatorială (extrem de PRECARĂ!) conține DOAR formulări generale și stereotipe referitoare la pretinsa descriere/fundamentare a infracțiunii de luare de mită, completate de simple ”traduceri” care se oferă/ conferă unor situații de fapt/mijloace de probă, doar în scopul deliberat al conturării unui pretins caracter penal al faptei reținute în sarcina clientului nostru.

Lucrarea penală ABUNDĂ în denaturări substanțiale și în interpretări vădit subiective și speculative conferite (cu rea-credință!) unor fapte / împrejurări de fapt și unor pretinse discuții/ gesturi/ atitudini atribuite domnului BUZATU (deși rolul organelor judiciare NU este acela de a realiza exerciții de imaginație și de a emite supoziții cu valențe beletristice, ci de a stabili fapte/ împrejurări de fapt de o manieră CERTĂ!, tocmai pentru a putea decide, în mod corelativ, DACĂ se impune continuarea procedurilor și sesizarea instanței de judecată) – un observator imparțial putând lesne înțelege că organul judiciar a urmărit NU aflarea adevărului (cu privire la faptă și la persoană), ci DOAR construirea de ipoteze și DIRIJAREA probatoriului în scopul confirmării faptelor sau împrejurărilor de fapt descrise public ca având valențe penale.

1.8. ”Esența” probatoriului administrat în faza de urmărire penală este reprezentată DOAR de declarațiile martorului denunțător/ colaborator cu identitate reală SAVIN Emil care, potrivit celor consemnate în chiar DRAFTUL referatului D.N.A. din data de 23 septembrie 2023 cu propunere de arestare preventivă (document PUBLIC!), ar fi ”aflat de la diverse persoane” și/sau ar fi ”înțeles” personal din ”atitudinea” clientului nostru (pe baza unor raționamente/interpretări/traduceri personale/subiective) că acesta din urmă ar ”pretinde” eventuale sume din contravaloarea lucrărilor pe care ”le încredințează diverșilor antreprenori privind infrastructura rutieră din județul Vaslui” (pag. 34)

1.9. Însă, astfel cum rezultă din chiar draftul referatului amintit, aceste declarații și/sau informări ”în mod operativ” ale martorului denunțător nu doar că NU sunt susținute de nicio altă probă, dar au chiar reale și puternice valențe VINDICATIVE (mai degrabă decât ”farmazonice”), fiind enunțate cu evidentă intenție directă, în scopul conturării deliberate a suspiciunii rezonabile că președintele Consiliului Județean Vaslui ar fi săvârșit infracțiunea care îi reținută la acest moment în sarcină prin actul de sesizare a instanței de judecată.

1.10. În context, trebuie avut în vedere că activitatea organelor judiciare, în special a celor de urmărire penală, trebuie să se desfășoare FĂRĂ A PRODUCE PROBE ÎN MOD ARBITRAR sau contrar normelor procesuale, cu rea-credință sau prin utilizarea de manopere/strategii. Aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei (art. 5 C.Proc.Pen.) NU se poate realiza prin GENERAREA arbitrară și prin DIRIJAREA neloială a probatoriului în sensul și scopul dorite de organul de urmărire penală!

NB: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) C.Proc.Pen., ”orice persoană este considerată NEVINOVATĂ până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală DEFINITIVĂ” – hotărâre care, desigur, trebuie să fie pronunțată de către o instanță de judecată imparțială și independentă, pe baza unui probatoriu complex, administrat (onus probandi) exclusiv în scopul AFLĂRII ADEVĂRULUI și al justei soluționări a cauzei.

De asemenea, în raport de Directiva (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, atâta vreme cât vinovăția unei persoane suspectate sau acuzate NU A FOST DOVEDITĂ CONFORM LEGII (respectiv printr-o HOTĂRÂRE PENALĂ DEFINITIVĂ), autoritățile publice TREBUIE SĂ SE ABȚINĂ de la prezentarea acestor categorii de persoane ca fiind vinovate și/sau de la crearea impresiei că persoanele în cauză ar fi vinovate”, scrie Kristian Winzer pe Facebook.

Mai multe articole despre:
avocat buzatu