Avion prăbușit într-o zonă muntoasă. La bord se aflau șase persoane
Accident aviatic în munții din Afganistan. O aeronavă care avea șase persoane la bord s-a prăbușit.
Autorităţile ruse au anunţat duminică deschiderea unei anchete după ce un avion care se crede că avea la bord şase persoane, inclusiv cetăţeni ruşi, s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Un avion Falcon 10 înregistrat în Federaţia Rusă a dispărut de pe radar în seara de 20 ianuarie în timp ce se afla în spaţiul aerian al Afganistanului. Potrivit informaţiilor preliminare, la bord se aflau şase persoane - patru membri ai echipajului şi doi pasageri”, a transmis autoritatea aviaţiei civile, Rosaviaţia.
Aceeaşi sursă a mai menţionat că avionul, fabricat în 1978 de societatea franceză Dassault Aviation şi aparţinând companiei Athletic Group LLC şi unei persoane particulare, efectua un „zbor medical pe ruta Gaya (India) - Taşkent (Uzbekistan) - Iukovski (Rusia)” şi „sunt în curs căutări pentru găsirea aparatului”.
Agenţia de presă de stat RIA Novosti a indicat că este vorba de un zbor privat, plătit de un cetăţean rus care călătorea alături de soţia sa, tot de cetăţenie rusă, „imobilizată şi în stare gravă”.
Procuratura rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „încălcarea normelor de securitate soldată cu moartea prin neglijenţă a cel puţin două persoane”.
Responsabili provinciali citaţi de Reuters şi AFP au anunţat mai devreme că un avion s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, fără a putea face alte precizări dat fiind că accidentul s-a produs într-o regiune greu accesibilă, scrie Agerpres.