MENIU

Avertismentul spionilor britanici: „Rusia execută o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneață în Europa”

Rusia duce o campanie de sabotaj îndrăzneață, în Europa. Foto/Profimedia

Directorul serviciilor britanice de informații externe (MI6) susține că Rusia desfășoară o campanie de sabotaj incredibil de „îndrăzneață” în Europa.

Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, a avertizat, vineri, 29 noiembrie, directorul serviciilor britanice de informaţii externe (MI6), Richard Moore, într-un discurs susţinut la Ambasada Marii Britanii la Paris, relatează AFP.

„Noiam descoperit recent o campanie de sabotaj rusească incredibil de îndrăzneaţă în Europa, în timp ce (preşedintele rus Vladimir) Putin şi acoliţii săi agită ameninţarea nucleară pentru a semnăna frica” în rândul susţinătorilor Ucrainei, acuză Richard Moore - fără să dea vreun detaliu.

„Dacă Putin este autorizat să reducă Ucraina la un stat vasal, nu se va opri acolo”, avertizează directorul MI6.

„Nu avem nici cea mai mică îndoială în privinţa voinţei de a câştiga a prietenilor noştri ucraineni. SIS şi DGSE (serviciile de informaţii externe britanice şi, respectiv, franceze) sunt decisive în calibrarea riscurilor şi ajutarea guvernelor noastre respective să ia deciziile adecvate” împotriva retoricii ruse care amestecă ameninţări şi agresiunea, a subliniat Richard Moore.