MENIU

AVERTISMENT. Nelu Tătaru: ”Măsuri restrictive în cazul unei transmiteri comunitare accentuate”

Ministrul Sănătății - Nelu Tătaru a atras atenția că autoritățile sunt pregătite să ia noi măsuri restrictive în cazul în care se va înregistra o creștere progresivă a cazurilor de îmbolnăviri. Relaxarea pe care o așteptăm pe 1 iulie va depinde de evoluția epidemiologică, spune ministrul Sănătății.

”Suntem la al treilea pachet de măsuri de relaxare odată cu 15 iunie, măsuri de relaxare care au survenit odată cu 15 mai, la un interval de 14 zile. Fiecare măsură de relaxare a fost urmată de un set de norme de punere în aplicare. Acest norme trebuie respectate. În măsura în care respectăm aceste reguli, putem spune că gestionăm o creștere progresivă a numărului de cazuri pentru o anumită perioadă, urmând ca într-un timp 2 să putem gestiona o curbă descendentă și să ne gândim la alte măsuri de relaxare.

După cum am putut vedea, regulile au fost respectate doar de o parte din populație. Îndemn în acest sens să respectăm aceste reguli pentru a putea parcurge etapele așa cum au fost gândite și pentru a putea să ne gândim și la alte măsuri de relaxare. Noi evaluăm în fiecare zi și în fiecare săptămână situația, orice măsură de relaxare este urmată, la un moment dat, de niște contramăsuri, dacă este cazul. Urmărim fiecare caz în parte prin anchete epidemiologice, urmărim fiecare focar sau o creștere a transmiterii comunitare într-o anumită localitate. Pot veni și acele măsuri secundare, în care putem restricționa o anumită zonă unde vedem că transmiterea comunitară ia o formă accentuată”, a explicat Nelu Tătaru.

Mai multe articole despre:
nelu tataru coronavirus