Accident groaznic pe o șosea din Suceava: au murit 5 tineri
Cinci persoane și-au pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o șosea din județul Suceava. Accidentul a avut loc pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei. Maşina în care se aflau victimele a intrat sub un TIR.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, victimele au murit încarcerate, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un TIR înmatriculat în Turcia.
"Un autoturism a intrat sub un autotren în comuna Vadu Moldovei. La faţa locului au fost găsite cinci victime, încarcerate şi din neferericire, toate sunt decedate. La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, potrivit Mediafax.
În acest caz, Inspectoratul de Poliţie Suceava a declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat de producerea acestuia.
Pe perioada intervenției pompierilor și apoi pe timpul cât poliția a efectuat măsurători, circulația pe E85 a fost oprită, fiind reluată în jurul orei 05.00, după ce echipajele au îndepărtat de pe carosabil resturile rezultate din accident.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.
Citiţi mai multe detalii, pe realitateadesuceava.net