Atenţie de unde vă cumpăraţi mâncarea. Ce nereguli a găsit Protecţia Consumatorului în magazine
Atenţie de unde vă cumpăraţi mâncarea, mai ales în această perioadă de caniculă. Avertismentul vine de la Protecţia Consumatorului care a închis deja mai multe magazine din Bucureşti. Inspectorii au descoperit carne stricată, brânză fermentată, ouă şi diferite mezeluri alterate!
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au dat startul controalelor, ca să vadă dacă vânzătorii ţin alimentele în condiţii optime. În toate magazinele în care au intrat, au găsit însă nereguli.
Multe dintre alimentele alterate erau ascunse printre cele proaspete, ca să pacălească oamenii.
"Am cumpărat o bucată de piept de porc şi zic să fac ciorbă şi când am ajuns acasă puţea", a afirmat o femeie.
Comercianţii susţin însă că produselor lor sunt proaspete.
"În unele cazuri au dreptate, în unele cazuri nu au dreptate. Sunt situaţii în care oamenii găsesc nereguli şi trebuie să ia măsuri, dar sunt situaţii în care exagerează", a spus patronul unui magazin.
Comercianţii riscă amenzi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. Controalele vor continua şi în zilele următoare.