MENIU

Proteste la asumarea răspunderii pe noile TAXE. Marcel Ciolacu: S-a terminat cu privilegiile la stat! Se va încheia o etapă din istoria României și cu șmecheria!

Proteste la asumarea răspunderii Guvernului / Foto: INQUAM/George Călin

Ședință crucială pentru români, marți, în Parlament. Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu își asumă răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare în plenul celor două Camere. USR și AUR din Opoziție boicotează asumarea răspunderii pe noile taxe și impozite prevăzute de Guvern în proiectul de lege privind „măsurile de austeritate”.

 

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit marți, de la ora 18:00, în şedinţă comună pentru asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare.

 

Marcel Ciolacu: Toată lumea va plăti în funcție de cât câștigă! S-a terminat cu șmecheria!

 

Primul care a luat cuvântul la tribuna Parlamentului este premierul Marcel Ciolacu. 

„Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins.

Vă spun cu toată responsabilitatea: de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! Și mai ales – s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală!

La fel ca toți românii, și eu m-am săturat de ipocrizie!

M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea!

M-am săturat să văd că unii își încasează lună de lună salariul, fără să aibă vreo performanță, în vreme ce alții trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu!

M-am săturat să văd cum unii își pot plăti corect toate taxele, contribuțiile și impozitele, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect!

Trebuie să înțelegem cu toții că, așa cum a fost până acum, statul român nu poate merge mai departe! Nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem să ne facem că facem, nu mai putem să cerem mereu... fără să dăm nimic în schimb!

Trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți cei care muncesc, indiferent unde muncesc – la stat sau la privat!

Vom demara un proces de simplificare a tuturor legilor.

Astăzi se va încheia o etapă din istoria României și se va încheia cu șmecheria. 

Pentru că România nun se poate sprijini doar pe cei care sunt cinstiți”, a declarat Marcel Ciolacu.