AP: Guvernul României recurge la retorica naționalistă și pune sub semnul întrebării rolul UE
Guvernul României, care încearcă să slăbească legile anticorupție, întețește flăcările naționalismului criticând prezența străinilor la proteste, susține Associated Press (AP) într-un editorial preluat de presa internațională.
Tonul xenofob al forțelor pro-guvernamentale românești, inclusiv al PSD, sugerează o schimbare în modul în care România, după '89, a îmbrățișat cu entuziasm lumea exterioară.
Jurnaliștii străini notează că naționalismul promovat acum umbrește ospitalitatea tradiționala românească și frumoasele primiri de care au parte străinii când ajung în țara noastră.
Potrivit AP, retorica naționalistă, deși nu foarte zgomotoasă, aduce România mult mai aproape de Ungaria și Polonia, unde a existat o abordare mult mai dură după ce la putere au ajuns lideri de dreaptă nemulțumiți de deschiderea granițelor Europei.
"Partidul Social Democrat a pigmentat retorica electorală cu retorică naționalistă împotrivă UE, împotrivă corporațiilor", spune Stelian Tănase. "Mesajul este încă slab, nu ca în Ungaria. Să vedem cum se dezvoltă în următorii doi-trei ani", a punctat el. Acesta le-a spus jurnaliștilor AP că PSD nu a fost un partid modern de centru stânga, că a avut și o parte conservatoare și a fost influențat de evoluțiile politice internaționale, potrivit Ziare.com.
"Această este o tentinta europeană-uitați-va la Polonia, Ungaria, Brexit și la Trump. Este un mesaj care prinde", a continuat Tănase. Cristian Pârvulescu, decan al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), spune că unii membrii ai PSD promovează valori îmbrățișate și de președintele rus, Vladimir Puțin, și de premierul maghiar, Viktor Orban, cunoscuți pentru atitudinea antirefugiati.
"Este o campanie vicleană de a influența opinia publică", a spus el, vorbind despre o "atitudine anti-europeană" promovată de unii membrii ai PSD.
Critica adusă rolului UE ridica întrebări cu privire la angajamentul țării față de uniune într-un moment în care Marea Britanie părăsește blocul de 28 de națiuni, adaugă AP.