MENIU

Anunț surprinzător despre Dacia. A lăsat în urmă mărci ca Seat sau Volvo

<p>Dacia, peste Volvo</p>

Dacia a devansat în primele trei luni din 2015 mărci precum Seat, Volvo sau Mazda, după numărul de mașini înmatriculate în Europa.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au înregistrat un avans de peste 10% în luna martie, cea mai puternică creştere lunară din ultimul an, graţie unor creşteri de două cifre înregistrate pe pieţele din Spania şi Italia, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, transmite AFP. În primele trei luni din acest an, un număr de 96.734 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piaţa din Europa, în creştere cu 5,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacia a devansat mărci precum Seat (89.588 unităţi), Volvo (63.563 unităţi) sau Mazda (53.103 unităţi).

Un număr de peste 1,65 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 10,8% comparativ cu 1,490 milioane autoturisme înmatriculate în luna martie 2014, scrie Agerpres.

'Toate marile pieţe au contribuit pozitiv la creşterea generală', în special Spania unde înmatriculările au crescut cu 40,5% şi Italia (15,1%), precizează ACEA, adăugând că şi primele trei pieţe auto din UE au înregistrat şi ele creşteri semnificative în frunte cu Franţa (9,3%), Germania (9%) şi Marea Britanie (6%).

Piaţa auto din România a consemnat o creştere de 17% în luna martie 2015, fiind înmatriculate un număr de 5.358 de autoturisme.

În rândul constructorilor, cea mai bine vândută marcă de autoturism în Europa a fost Volkswagen, un număr de 183.430 autoturisme marca Volkswagen fiind înmatriculate luna trecută în UE şi EFTA, în creştere cu 11,5% în ritm anual.

Vânzările grupului Renault în UE şi EFTA au crescut cu 10,5% până la 146.223 unităţi, graţie unei creşteri de 11,6% a vânzărilor de autoturisme marca Renault, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 7,5% până la 35.816 unităţi.

În primele trei luni din acest an, un număr de 96.734 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piaţa din Europa, în creştere cu 5,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacia a devansat mărci precum Seat (89.588 unităţi), Volvo (63.563 unităţi) sau Mazda (53.103 unităţi).

Mai multe articole despre:
Dacia