MENIU

Angajaţii APM au ieșit în stradă să își ceară drepturile: Protest pentru alinierea salariilor cu cele de la nivel naţional

Angajaţii APM au ieșit în stradă să își ceară drepturile. Foto: APM Giurgiu

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Giurgiu au participat luni, la un protest spontan timp de două ore, în faţa sediului instituţiei. Aceștia au ieșit în stradă pentru a cere egalizarea salariilor cu cele ale angajaţilor din acelaşi sistem la nivel naţional.

"Toţi angajaţii APM Giurgiu au ieşit luni, în faţa instituţiei, între orele 10,00 şi 12,00, în cadrul unui protest spontan timp în care am scandat: 'Nu discriminării!' şi am militat pentru alinierea salariilor din teritoriu cu cele pe care le încasează cei de la nivel naţional, respectiv pentru aceleaşi salarii pentru atribuţii egale. Noi nu suntem afiliaţi la un sindicat, dar este dreptul nostru de a protesta şi am informat conducerea instituţiei şi Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu cu privire la acest protest. Am avut promisiuni privind egalizarea salariilor încă din luna ianuarie 2024, suntem ultimele deconcentrate unde nu s-a întâmplat acest lucru, în timp ce la cei de la DSP, Finanţe, profesorii, s-au rezolvat aceste doleanţe. La noi aceste promisiuni nu s-au concretizat, nu s-au ţinut de promisiuni, ministrul nu a dovedit că e alături de noi, iar acum e în campanie electorală!", a declarat luni, pentru Agerpres, reprezentanta angajaţilor APM Giurgiu, şef serviciu Daniela Neagu.

Potrivit sursei citate, în timpul acestor proteste nu este primită documentaţia de mediu pentru avizarea unor proiecte, aceasta putând fi făcută doar prin poşta electronică sau online.

Seria protestelor va continua şi în următoarele zile, iar în data de 23 mai angajaţii agenţiilor de protecţie a mediului din ţară intenţionează să participe la un miting de protest în faţa Guvernului. 

Aceasta este cea mai sănătoasă brânză din lume, potrivit unui top al specialiștilor. Pe ce loc se află preferata românilor, brânza de vaci