Andrei Pleşu, despre patriotism: "Un amestec indigest de vorbe lăcrămoase şi încruntături de grotă"
Eseistul Andrei Pleşu a publicat un text despre patriotismul românilor, ca răspuns la o iniţiativă parlamentară prin care denigratorii ţării ar putea fi sever amendaţi. "În cazul în care această lege se va vota, citatele care urmează vor echivala cu o delaţiune", a scris Andrei Pleşu.
"Am publicat şi cu alte prilejuri textele de mai jos. Simt nevoia să le reamintesc cititorilor, într-un moment în care trîmbiţele unui patriotism rudimentar, lăutăresc, ţîfnos, au reaprins spiritele. Patriotismul a ajuns să fie un amestec indigest de vorbe lăcrămoase şi încruntături de grotă. Pentru campionii lui, patria nu trebuie „ajutată” decît cu linguşeli şi jocuri de bicepşi", a scris Andrei Pleşu pe adevarul.ro.
"Am auzit, de curînd, că un parlamentar (anonim pentru mine, ca şi pentru mai toţi compatrioţii săi) s-a gîndit să propună o lege severă împotriva denigratorilor ţării. În cazul în care această lege se va vota, citatele care urmează vor echivala cu o delaţiune. Îmi asum acest risc", a explicat eseistul, care a trecut în revistă câteva idei ce aparţin unor personalităţi de seamă a României.
"Dimitrie Cantemir: „...dragostea ce avem pentru patria noastră ne îndeamnă, pe de o parte, să lăudăm neamul din care ne-am născut (...), iar pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică, într-aceeaşi măsură, să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osîndit. Le va fi lor mai folositor dacă le vom arăta limpede în faţă cusururile care-i sluţesc, decît dacă i-am înşela cu linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace (...)". (Descrierea Moldovei, II, Cap.XVII).
Mihai Eminescu: „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu. Naţionaliatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adînc se pronunţă arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunţe numele dumnezeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocţii şi superficialităţile sale” (Din manuscrise, Opere, vol.IX, p.459-460)".
Citeste mai mult: adevarul.ro
Citeste mai mult: adevarul.ro
Mai multe articole despre:
Andrei Pleşu
patriotism andrei pleşu
iniţiativă legislativă patriotism
denigrarea ţării