Andrei Andronie, 5 ANI şi 6 LUNI de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE pentru UCIDERE DIN CULPĂ
Andrei Andronie, tânărul care a ucis doi oameni într-un accident în urmă cu doi ani, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia este executorie, dar nu definitivă.
După aproape doi ani şi jumătate de investigaţii, procurorii susţin că Andrei Traian Andronie este vinovat de ucidere din culpă, dar şi pentru că a condus băut şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice și cer ca fiecare infracţiune să fie pedepsită cu maximul prevăzut de Codul Penal.
Andrei Andronie şi George Barbu trebuie să plătească daune morale de 490.000 de euro
Andrei Andronie şi George Barbu, condamnaţi la pedepse cu închisoarea în dosarul privind accidentul din 2011, de pe Calea Floreasca, au fost obligaţi de Judecătoria Sectorului 1 să plătească daune morale de 490.000 euro celor opt părţi civile din dosar, bani care vor fi achitaţi de doi asigurători.
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, vineri, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pe Andrei Andronie, autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite.
Petruţ George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă.
Instanţa a admis în parte acţiunile civile formulate de Corneliu Micu, Emilia Micu, Ianula Sofia Grama Micu, Luana Ramona Neamţu, Maitner Eugen Micu, Janina Ştefania Dincă, Marcela Nistor şi George Ciprian Nistor şi i-a obligat în solidar pe cei doi inculpaţi la plata unor daune materiale şi morale, reţinând culpa lui Andronie de 90 la sută la producerea accidentului şi a lui Barbu de 10 la sută.
Astfel, potrivit deciziei instanţei, Andronie şi Barbu trebuie să plătească celor opt părţi civile, în total, daune morale de 490.000 de euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, şi daune materiale de 63.635 de lei.
Instanţa a obligat asigurătorii de răspundere civilă SC Omniasig Vienna Insurance Group SA şi SC Astra Asigurare Reasigurare SA să plătească părţilor civile sumele la care au fost obligaţi asiguraţii acestora, Andrei Andronie şi George Barbu, proporţional culpei reţinute în sarcina fiecăruia.
Judecătorul a respins ca inadmisibile acţiunile civile formulate de George Barbu şi Asociaţia Victimelor din Accident.
Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile Marcelei Nistor şi a lui George Ciprian Nistor de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi asupra bunurilor mobile si imobile ale lui Jean Andronie, tatalui lui Andrei Andronie.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2011, poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, pe Calea Floreasca, care conducea un autoturism BMW, cu viteză foarte mare. Urmărit de poliţişti, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactul, maşina lui a fost proiectat într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani.
Taximetristul şi tânăra au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite şi transportate atunci la spital.
În 15 aprilie 2013, Andrei Traian Andronie a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dar şi pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi George Barbu, şoferul primului autoturism lovit de Andronie, tot pentru ucidere din culpă.
Andrei Andronie a stat în arest din 6 noiembrie până în 6 decembrie 2011, când a fost eliberat în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Taximetristul Robert Ştefan Micu (32 de ani) care a murit în accident, era absolvent a două facultăţi şi se pregătea de nuntă, declarau rudele acestuia, după accident. Sora şi unchiul acestuia au spus că acesta practica taximetria în timpul liber, în rest activând în cadrul unui ONG.
Andrei Andronie, care la data accidentului avea 20 de ani, studia la o universitate din străinătate şi venise atunci în Bucureşti pentru scurt timp.