MENIU

Anca Alexandrescu dă cărțile pe față despre fostul soț, Dan Andronic. Un om care a furat nevestele a 2 prieteni n-are calitatea morală să vorbească

Anca Alexandrescu face lumină după acuzațiile lansate de fostul soț

Realizatoare Anca Alexandrescu intervine în forță pe fondul scandalului provocat de fostul șot, Dan Andronic, în urma dezvăluirilor de la Realitatea Plus. Jurnalista l-a acuzat pe acesta că este "ultimul în măsură să dea lecții de moralitate", în condițiile în care le-a luat soțiile unor prieteni și ar fi profitat din plin de pe urma afacerilor cu statul paralel.

"S-a pornit o avalanșă de jigniri atât la adresa mea, cât și a postului Realitatea Plus din partea unor personaje care eu consider că sunt ultimele care au dreptul să ne dea lecții de moralitate. Am văzut disputa cu Dan Andronic și am fost acuzată pe nedrept că eu aș fi spus nu știu ce chestii, eu fiind plecată în concediu.

 

O RELATIE VECHE CU STATUL PARALEL, ÎNCĂ DE PE VREME LUI NĂSTASE

 

Dar, am văzut că domnia sa dorește surse credibile; eu cred că sunt o sursă credibilă, având în vedere faptul că Dan Andronic a fost soțul meu. Nu mi-am permis niciodată să vorbesc despre defectele fizice ale cuiva și nu o voi face. Dar nu cred că Dan Andronic are calitatea morală să ne certe pe noi, pe familia Păcuraru și pe ceilalți prieteni ai Realității Plus.

 

El trebuie să răspundă despre legăturile pe care le-a avut cu statul paralel despre care știe toată lumea și eu confirm că le-a avut încă de pe vremea lui Adrian Năstase, nu a lui Victor Ponta.


Așa cum dânsul a stat la masă cu Florian Coldea și apoi, după ce s-au separat apele, a trecut în altă barcă, așa cum a stat la masă cu domnul Traian Băsescu, așa cum a putut să încaseze comisioane grase pe firmele sale, inclusiv în dosarul Microsoft, cred că este ultimul care ar trebui să ne dea nou lecții morale.



Nu fac acuzații despre viața personală, dar cu atât mai puțin un om care a luat nevestele a doi prieteni are calitatea morală să ne dea nouă lecții și să vorbească, atât în public, cât și în privat, despre mine și despre colegii mei de la Realitatea," a declarat Anca Alexandrescu, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

 

Alexandra Păcuraru: „Când am zis de Andronic că o are mică, mică, rușinos de mică, eu m-am referit la minte”