MENIU

Ambasadoarea Franței în România: Marea Neagră a fost o gaură neagră în poziţia strategică în UE

Marea Neagră a fost, într-o măsură, o "gaură neagră" în poziţia strategică în Uniunea Europeană, a declarat, vineri, ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, la "Atlantic - Black Sea Security Forum". Pe de altă parte, reprezentantul trupelor franceze detașate pe teritorul țării noastre a afirmat că misiunea acestora nu este una de scurtă durată.

"Mereu a fost important să avem o poziţie strategică, una care include Marea Neagră. Marea Neagră a fost, într-o măsură, din 2015, un fel de gaură neagră în poziţia noastră strategică în UE", a afirmat diplomatul, la "Atlantic - Black Sea Security Forum", potrivit Agerpres.

Ambasadoarea a vorbit despre iniţiativele actuale din regiune.

"Ne-am angajat din nou în securitatea Mării Negre, cu toate provocările, fie că este vorba de energie - proiectul Neptun Deep - capacitatea de a ne întoarce în Marea Neagră cu forţele noastre navale şi sigur (...) sunt pregătiţi nu doar să fim naţiune-cadru, ci şi să demonstrăm că un batalion sau o brigadă NATO este gata să apere, din toate punctele de vedere, securitatea la Marea Neagră", a arătat Laurence Auer.

La rândul său, colonelul Flavien Garrigou-Grandchamp, Senior National Representative (SNR) în România, a spus, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că Franţa este prezentă cu peste 750 de soldaţi în ţara noastră. Aceştia sunt împărţiţi în trei detaşamente, cel mai vizibil fiind grupul de luptă NATO, care are sediul la Cincu.  El a adăugat că din noiembrie Grupul de luptă va fi la Cincu în formulă completă, odată încheiate lucrările pentru baza militară.

Întrebat de perioada în care vor sta în România trupele franceze, Flavien Garrigou-Grandchamp a spus că este vorba de un "angajament pe termen lung". "Nu suntem aici pentru un an sau doi. Nu pot să vă spun că sunt cinci, că sunt 10, vom sta cât este nevoie. Situaţia va decide", a completat el.