Ambasada SUA, cuvinte de mulțumire la adresa SRI: "Avem o colaborare eficientă"
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a declarat marţi, la Târgu-Jiu, că prioritatea SUA este promovarea securităţii celor două ţări, menţionând că salută decizia Guvernului României de a aloca 2% din PIB pentru Apărare.
"Aş vrea să vă spun care sunt priorităţile SUA în România, prima este promovarea securităţii ţărilor noastre, suntem binecuvântaţi de faptul că atât SUA, cât şi România au viziunea necesară pentru a face investiţiile necesare în securitate, SUA salută decizia Guvernului României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, dar chiar şi înainte de această decizie, SUA şi România au avut o colaborare extraordinară în domeniul apărării şi al dezvoltării capacităţilor de descurajare a ameninţărilor consistente din această regiune. Soldaţii noştri au luptat umăr la umăr pe câmpuri de luptă aflate la mare distanţă de România şi avem o colaborare foarte eficientă între serviciile de informaţii şi instituţiile de aplicare a legii care ne permit să combatem terorismul, criminalitatea organizată transfrontalieră, proliferarea armamentului de distrugere în masă, traficul de persoane şi droguri, dar şi intenţiile ostile ale ţărilor vecine României de a submina instituţiile democratice şi guvernarea democratică de aici", a precizat Hans Klemm, citat de Agerpres.
El a mai afirmat că o altă prioritate a Ambasadei SUA este promovarea democraţiei, punctând că SUA salută angajamentul României de a consolida instituţiile democratice, dar şi de a promova valori precum libertatea de exprimare, libertatea presei, drepturile cetăţenilor, dar şi rolul femeilor în societate şi economie.
De asemenea, ambasadorul a menţionat că un alt obiectiv îl reprezintă promovarea prosperităţii reciproce.
"La acest capitol, rolul meu este să ajut companiile americane să-şi prezinte serviciile şi produsele publicului român, dar şi să încurajez investiţiile. În acelaşi timp, încerc să caut modalităţi de creştere a cunoaşterii şi înţelegerii reciproce dintre popoarele şi ţările noastre. Promovăm aşadar programe de schimburi educaţionale pentru a încuraja studenţi şi profesori din SUA să vină în România şi profesori şi studenţi din România să meargă în SUA, încurajăm turismul dintre ţările noastre", a mai spus Hans Klemm.