MENIU

ALIMENTE-DROG, zilnic pe masa românilor

Alimente nocive

Mezelurile, laptele din comerţ, orezul sau dulciurile. Nu este un meniu de prânz, ci câteva dintre alimentele-drog. Ele se numesc aşa pentru că substanţele pe care le conţin au rolul să păcălească creierul şi în acest fel oamenii să mănânce din ce în ce mai mult.

Este vorba mai exact de alimentele procesate, în care se găsesc exorfine. Pe termen lung, aceaste substanțe creează dependență.

Spre exemplu, în momentul de față mâncăm de cinci ori mai multe lactate decât acum câțiva zeci de ani și asta pentru că în produsele pe care le consumăm zilnic se găsesc atfel de substanțe. Un alt exemplu este carnea, în sângele căreia se gasesc aceste exorfine. Potrivit unui studiu, atunci când unor consumatori de carne li s-au administrat medicamente care opresc efectele acestor substanțe, consumul a scăzut chiar și cu 25%.

În aceeași categorie a alimentelor-drog mai intră și făina, orezul, grăsimile și bineînțeles, zahărul.

Mai multe articole despre:
alimente alimente-drog exorfine