Alimentarea cu electricitate, întreruptă în mai multe zone din Capitală. Pana de curent se manifestă și la Guvern
Mai multe zone din Capitală nu aveau curent electric la ora prânzului. Printre clădirile afectate se află și Palatul Victoria. Conform ZIARE.com, în mai multe sectoare ale Bucureștiului a fost întreruptă alimentarea cu energie electrica și apă potabilă. Printre zonele afectate sunt și: Eroilor, Giulești, Colentina. Aceeași problemă se manifestă și în localități limitrofe.
LATER EDIT: E-Distribuție, compania de electricitate, a făcut precizări cu privire la avaria din București.
Un incident aparut in sistemul de transport al energiei electrice in jurul orei 13, nu in instalatiile E-Distributie Muntenia, a cauzat astazi o intrerupere in alimentarea cu energie electrica a statiilor adiacente, care alimenteaza zona de vest si centrala a municipiului Bucuresti si zone limitrofe din judetele Ilfov si Giurgiu. In prezent, a fost reluata alimentarea cu electricitate pentru cea mai mare parte a consumatorilor. Regretam disconfortul produs clientilor.