Alexandru Rafila, despre scandalul din Sănătate: "Nu punem în discuție PNRR. Vrem transparență, obiectivitate, criterii clare"
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut, astăzi, niște precizări importante în scandalul momentului privind jaful din PNRR. "Noi nu punem în discuție Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vrem transparență, obiectivitate, criterii clare pe care poate să le înțeleagă oricine", a afirmat Rafila, într-o declarație de presă susținută joi.
Potrivit ministrului, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) se află pe circuitul de avizare internă la Ministerul Sănătăţii (MS).
"Noi nu vrem să punem în discuţie PNRR-ul, nu asta este ideea, dar trebuie să oferim posibilitatea ca prin acest PNRR să construim, să renovăm, să construim de la început şi să dotăm instituţii medicale de care oamenii au nevoie conform mapării nevoii de servicii de sănătate la nivel regional. (...)
În momentul de faţă (...) ordonanţa care aprobă înfiinţarea ei se găseşte în procedura de avizare internă la MS, urmând să fie trimisă şi celorlalte ministere avizatoare, încât să îndeplinim obiectivele asumate din cadrul PNRR. Problema legată de consultanţă care a apărut în dezbatere publică este o problemă serioasă.", a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă susținută astăzi.
Alexandru Rafila susține că, prin ieșirile publice de ieri și de azi, nu adus, de fapt, nicio acuză nimănui şi nu a rostit niciun nume atunci când s-a referit la PNRR, însă au existat nişte "reacţii extrem de virulente" la adresa sa: "(...) chiar domnul Ghinea a realizat un soi de sustenabilitate a trivialităţii în mesajele publice atunci când mi se adresează pe social media sau alte canale. Să fie sănătos! Nu pot să îi urez decât multă, multă sănătatea de toate felurile!".
Ministrul a arătat că de programul PNRR pe Sănătate s-a ocupat un fost secretar de stat din minister, Andra Migiucare în prezent lucrează la Banca Europeană de Investiţii.
"Dânsa s-a ocupat de PNRR împreună câţiva colaboratori foarte apropiaţi personali. Nu angajaţii obişnuiţi ai Ministerului Sănătăţii, după care dânsa, în momentul în care a plecat de la MS s-a întors la BEI, este unul dintre principalii consultanţi în cadrul acestui proiect", a spus ministrul.
Social-democratul susține că în momentul în care a venit la conducerea MS "nu existau" detalii tehnice legate de PNRR.
"Fostul ministru, domnul ministru Cseke, nu l-a găsit decât cu foarte mare dificultate. A reuşit să îl obţină sub forma unui stick, care ulterior a fost multiplicat. Am consultat toate structurile din MS, sunt 22 de structuri în ceea ce priveşte implicarea lor în elaborarea acestui program de redresare şi rezielienţă în domeniul sănătăţii. Niciuna dintre cele 22 de structuri nu a fost consultată sau nu a participat efectiv la realizarea acestui program. A fost un program nu spun că secret, dar necunoscut în MS, care ulterior trebuie să îl implementeze", a arătat Rafila.
El a catalogat drept "ciudat" ca o agenţie cu 70-80 de angajaţi, cum este ANDIS, să primească consultanţă în valoare de 5 ori mai mare decât costurile legate de funcţionarea acelei instituţii.
"Funcţionarea agenţiei în sine înseamnă o valoare de 5 milioane de euro inclusiv trainingul pentru angajaţi, iar consultanţa este de cinci ori mai mare. Eu nu am acuzat pe nimeni, nu am spus că lucrul aceste este legal sau ilegal, doar am cerut un punct de vedere din partea Corpului de control al primului ministru ca să ştim ... Ne trebuia un organism independent, nu am făcut plângere la Parchet. Pur şi simplu am avut nevoie de un organism independent care să evalueze această situaţie. Lucrul acesta se va întâmpla. L-am adus în transparenţă încât cetăţenii acestei ţări să cunoască toate aceste lucruri, nu sunt lucruri secrete", a explicat ministrul.
Reamintim că, în prezent, este scandal uriaș în Sănătate. Alexandru Rafila a vorbit, în această dimineață, despre un conflict de interese în perioada în care doi foști angajați USR din ministerul pe care social-democratul îl conduce în momentul de față ar fi lucrat la realizarea proiectului de sănătate din PNRR.
Potrivit unor surse din minister, ei ar fi fost angajați în același timp, la Banca Europeană de Investiții și altul la Banca Mondială. Este vorba fix de instituțiile care ar fi urmat să ofere consultanță de 25 de milioane de euro. Pe de altă parte, cei din USR îl acuză pe Rafila că îi este lene să construiască spitale şi cumpără televizoare.