MENIU

Alexandru Cumpănașu, la un pas să ajungă consultant al Guvernului: "O eroare birocratică"

Alexandru Cumpănașu, la un pas să ajungă consultant al Guvernului:

Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), un ONG condus de Alexandru Cumpănașu, a fost desemnată, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, membru într-un organism consultativ care ar fi trebuit să sfătuiască Ministerul Fondurilor Europene în legătură cu realizarea și implementarea programelor din fonduri UE în viitorul buget al Uniunii Europene (perioada 2021-2027). Asta, deși Cumpănașu e pus sub acuzare de DNA tocmai pentru fraudă cu fonduri europene. La scurt timp după aceasta, Guvernul a anunțat că decizia va fi "reconsiderată" și a dat asigurări că s-a produs dintr-o "eroare birocratică". 

Coaliția Națională pentru Modernizarea României a fost desemnată, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial pe 27 aprilie, să facă parte dintr-un organism consultativ, coordonat de Ministerul Fondurilor Europene.

Potrivit unor reprezentanți ai Guvernului, însă, a fost doar o "eroare birocratică", fiind preluate propuneri mai vechi aflate în circuit, care nu au fost actualizate. Drept urmare, decizia va fi revizuită.

Organismul consultativ numit Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri a fost creat prin decizia 223 din 27 aprilie 2020 a premierului. Din Comitet mai fac parte organizații recunoscute de business, precum Asociația Constructorilor de Automobile din România, Asociația Română a Băncilor, Camera de Comerț și Industrie a României, Coaliția pentru Dezvoltarea României ori Consiliul Investitorilor Străini, dar și Academia Română. Organismul va fi condus de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

În decembrie 2019, Alexandru Cumpănaşu a fost pus sub acuzare de DNA Constanța pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA.

Procurorii suspectează că Alexandru Cumpănaşu ar fi minţit că are studii superioare în momentul în care a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului "Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local" (SIPOCA 9), proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

În declarația de avere publicată cu ocazia candidaturii sale la prezidențiale, Alexandru Cumpănașu nota că a primit un salariu peste 5.500 lei pe lună de la SNSPA, în 2018, și alți 4.900 lei pe lună, de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCIDI), deși nu are studii superioare.

Mai multe articole despre:
alexandru cumpanasu