MENIU

ALERTĂ Omicron! Încă un caz de infectare, confirmat în România. Ce se știe despre noul caz

Încă un caz de infecție cu noua variantă a COVID-19 a fost confirmat, în România, fapt ce face ca numărul total al contagierilor cu Omicron să ajungă la 16.

"Astăzi, 21 decembrie 2021, a fost confirmat cel de-al 16 –lea caz cu varianta OMICRON,  în România", informează Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie în vârstă de  39 ani, din județul Bihor și cu istoric de călătorie în Republica Democrată Congo. 

Persoana este vaccinată cu schema completă de vaccinare, se află în izolare la domiciliu, iar starea de sănătate este una bună.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 16 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.

Mai multe articole despre:
omicron covid varianta noua covid omicron romania