Alertă în medicină: medicamente pentru diabet, folosite la slăbit - efecte adverse grave
Unul dintre cele mai cunoscute medicamente pentru diabet a fost folosit pentru slăbit și a generat efecte adverse dramatice pentru pacienți.
Detalii șocante ies la iveală despre simptomele pe care le-au avut persoanele care au luat un medicament celebru pentru diabet.
Pacienții și-au administrat fără prescripție medicamentul, pentru a slabi. Mulți dintre ei au avut halucinații și chiar au visat că se aflau în compania unor celebrități de la Hollywood. Specialiștii fac acum verificări pentru a afla în ce mod a fost influențată starea pacienților de aceste pastile.
Din dorința de a slăbi rapid, oamenii au apelat la această metodă, deși au raportat reacții adverse grave.
Unii dintre pacienți au avut vise bizare, care păreau reale. O pacientă a povestit că făcea parte din distribuţia unor seriale celebre, alături de Jennifer Lopez şi Ben Affleck.
O altă femeie a visat că era însărcinată cu Dwayne "The Rock" Johnson.
Altcineva a visat că a fost la concursuri de lupte cu tauri alături de actorul Matthew McConaughey.
Aceste medicamente, care necesită injecții săptămânale, au fost dezvoltate inițial pentru a trata diabetul, dar au fost folosite și pentru curele de slăbire.
Specialiștii susțin că nu există metodă mai bună pentru slăbit decât dieta echilibrată și mișcarea.