Alarmă, un laborator din Bucureşti n-a putut detecta o bacterie potenţial mortală (VIDEO)
O nouă situaţie alarmantă pentru starea sistemul sanitar românesc. O mamă acuză un laborator că nu a putut detecta una dintre cele mai întâlnite infecţii nosocomiale, mai ales la copii. În exclusivitate pentru Realitatea TV, mama unui copil de trei ani a povestit că timp de o lună nu a ştiu cum să-şi trateze copilul, pentru că medicii au fost induşi în eroare de un set de analize greşite.
Ana Maria Blidaru a povestit, în exclusvitate pentru Realitatea TV, că pe 30 septembrie a ajuns cu copilul la medic, pentru că avea scaune modificate, O zi mai târziu, la recomandarea specialistului, a dus probe de scaun la un laborator, iar rezultatele au fost foarte bune. Cu toate acestea, starea copilului nu s-a îmbunătăţit, însă niciunul dinrte cei patru medici consultaţi nu i-a prescris tratament cu antibiotice, pe motiv că analizele sunt bune. În cele din urmă, mama a decis să trimită un nou set de probe pentru analize, la un laborator care le trimite în Germania.
Pe 31 octombrie, fix la o lună de la primele probleme, femeia a aflat că micuţul contactase clostridium difficile, una dintre cele mai întâlnite infecţii nosocomiale în spitale, un bacil care constituie o cauză principală a diareii şi a colitei asociate cu antibioticele.
Contactat de Realitatea TV, președintele Colegiului Medicilor i-a transmis mamei să facă o sesizare lși să aștepte răspunsul anchetei, iar în acest moment este prematur să se pronunţe într-un sens sau altul.
sursă video: Realitatea TV
Săptămâna trecută, Realitatea TV a prezentat o altă situaţie extrem de îngrijorătoare, în care un laborator din Capitală nu a făcut diferenţa între mostre de suc de mere şi bere, depuse drept probe de urină.